În județul Suceava sunt 510 cazuri de Covid-19 în evoluție cu 126 de pacienți internați în spitale. În municipiul Suceava sunt 123 de cazuri, iar comuna Botoșana, cu incidență de 2,98 la mie, se apropie de „scenariul roșu”


Intră acum și în grupul de

În județul Suceava sunt, sâmbătă, 510 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, din care 123 în municipiul Suceava.

Potrivit Prefecturii Suceava, în județ, în ultimele 24 de ore au fost internate 11 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, iar în același interval de timp au fost externate 3 persoane.

Din totalul celor 558 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 73 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 8 pacienți sunt în zona tampon și 477 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 73 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 3 prezintă forme ușoare; 37 prezintă forme medii ale bolii; 28 prezintă forme grave; 5 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (3 pacienți ventilați non – invaziv și 1 pacient intubat, ventilat invaziv)

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 356 paturi libere, din care 33 pentru pacienți Covid-19, 301 în sectorul non-Covid și 22 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 5 paturi pentru pacienți Covid, sunt 26 ventilatoare libere, din care 6 pentru pacienții Covid-19, și 20 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 29 pacienți diagnosticați cu Covid-19(27 persoane cu forme medii și 2 cu forme critice), 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 0 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, 0 locuri fiind disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 14 pacienți diagnosticați cu Covid-19(9 pacienți cu forme ușoare și 5 pacienți cu forme medii), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 11 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 8 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 pacienți cu forme ușoare și 6 pacienți cu forme medii) și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 2 pacienți diagnosticați cu Covid-19(forme medii) și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 126 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 10.

 La nivelul județului sunt disponibile 48 locuri libere Covid și 47 locuri pentru zona tampon.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 313.402, iar în ultimele 24 de ore au fost testate 1492 persoane din care pentru 72 s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

De menționat este că sâmbătă, în județ se află în carantină 2866 persoane, 239 intrate în ultimele 24 de ore, iar în izolare, în afara celor aflate în spital se află 427 persoane, din care 48 intrate în ultimele 24 de ore.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități,28 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție,23 au câte un caz în evoluție,30 au sub cinci cazuri în evoluție,22 au sub zece cazuri în evoluție, iar 11 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează, până sâmbătă, un număr de 23.374 de persoane declarate vindecate.

Numărul total de persoane vaccinate în județul Suceava împotriva infecției cu SARS-CoV-2 este de 101.125 din care 84.266 de persoane cu rapel.


Intră acum și în grupul de